Apocalipsa din cer: ce se va întâmpla cu Pământul din cauza Soarelui?

1

7 Iunie 2013 de Alex

Apocalipsa din cer: ce se va întâmpla cu Pământul din cauza Soarelui?

Stelele bătrâne „masacrează” adesea planetele apropiate, arată cercetări recente, şi aceasta ar putea fi şi soarta Terrei: spre sfârşitul vieţii sale, Soarele va nimici Pământul, rupându-l în bucăţi. (Dar asta s-ar putea întâmpla abia peste multă vreme – miliarde de ani.) Un studiu al stelelor bătrâne demonstrează că acestea pot distruge planetele din jur, sfărâmându-le sub acţiunea forţei gravitaţionale uriaşe pe care o dezvoltă.

Studiul a descoperit numeroase planete de un anumit tip, numite de oamenii de ştiinţă „Jupiteri fierbinţi”: acestea sunt planete uriaşe, care orbitează în jurul stelei lor la distanţe mici, mai aproape decât se află planeta Mercur de Soare.

Totuşi, asemenea „Jupiteri fierbinţi” sunt rareori observaţi în jurul unor stele bătrâne numite subgigantice, care şi-au consumat combustibilul şi s-au „umflat” devenind de câteva ori mai mari decât erau iniţial.

Cercetătorii credeau că acest lucru se întâmplă deoarece aceste stele „umflate” erau cam de două ori mai mari decât Soarele, atunci când erau tinere, şi acest lucru ar fi putut influenţa distanţa la care s-au format planetele lor.

Pentru a testa această ipoteză, Kevin Schlaufman şi Joshua Winn de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au urmărit poziţiile a 142 de stele cu sisteme de planete în jur, din galaxia noastră.

Stelele se formează în grupuri (clustere) care se dispersează cu timpul. Stele masive se consumă mai rapid, prin ardere, aşa că populaţiile bătrâne de stele de acest gen sunt mai „adunate”, grupate mai strâns.

Însă cercetătorii au descoperit că stelele subgigantice cu planete în jur sunt mai împrăştiate, ceea ce înseamnă că sunt mai bătrâne decât se credea, iar acest fapt duce la concluzia că aceste stele erau probabil, în tinereţe, cam de aceeaşi dimensiune cu Soarele nostru.

„În concluzie”, spune Schlaufman, „e vorba despre acelaşi tip de stele, dar în două momente diferite ale vieţii lor: stele tinere au Jupiteri fierbinţi, stelele subgigantice bătrâne nu au. Există ceva care a dus la dispariţia planetelor din jurul acestor stele bătrâne.”

”Cea mai bună concluzie  este că, pe măsură ce se umflă, stelele exercită forţe gravitaţionale extrem de mari asupra planetelor apropiate, până când acestea se rup.”

În cele din urmă, aceasta ar putea fi şi soarta Pământului, atunci când Soarele va deveni o gigantă roşie, peste 6 miliarde deani, spune Schlaufman.

„După ce vom fi părăsit această planetă, turiştii nu vor mai putea veni să vadă bucata asta de piatră, care a fost cândva Terra” spune el. „Dar sunt sigur că oamenii de peste 6 miliarde de ani vor avea cu totul alte griji.”

Sursa: New Scientist / Imagine: M. Weiss/CXC/NASA

One thought on “Apocalipsa din cer: ce se va întâmpla cu Pământul din cauza Soarelui?

  1. Catalin spune:

    Cate scenarii de apocalipsa exista… Nu apucam noi sa vedem asa ceva:))

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: