Fanteziile SF devin realitate: în curând vom putea scrie în aer

Lasă un comentariu

24 Februarie 2013 de Alex

AirWrite

Un sistemul numit „airwriter”, care permite scrierea în aer, prin mişcări ale mâinii, a fost dezvoltat la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe, Germania şi în viitorul apropiat ar putea face parte din viaţa noastră de zi cu zi.

Sistemul foloseşte o mănuşă dotată cu senzori de accelerare şi cu giroscoape, cu ajutorul cărora este urmărită poziţia mâinii în aer, iar literele sunt descifrate cu ajutorul unei metode de recunoaştere a tiparului mişcării. Mişcările sunt transformate în semnale specifice, pe care un computer le recunoaşte şi le traduce într-un text. Computerul poate distinge mişcările caracteristice scrisului de alte tipuri de mişcări ale mâinii – cele asociate cu gătitul sau spălatul, de pildă – şi le ignoră pe acestea, activându-se doar când utilizatorul scrie ceva în aer.

Pentru fiecare literă a alfabetului, în memoria sistemului este stocat un model statistic al tiparului caracteristic al mişcării de scriere a acelei litere, ceea ce permite dispozitivului să recunoască literele şi să completeze rapid cuvintele. Caracteristicile scrisului de mână al fiecărui utilizator sunt învăţate în timp de către sistem.

Ansamblul poate fi utilizate pentru a transmite SMS-uri şi mesaje e-mail. Într-o etapă ulterioară, sistemul ar putea fi integrat în îmbrăcămite, pentru a putea fi utilizat oricând.

Sistemul poate recunoaşte propoziţii complete scrise cu majuscule şi are, în prezent, un vocabular de 8.000 de cuvinte.
Rata de eroare este de 11%, dar, odată învăţat stilul individual al utilizatorului (scrisul de mână al acestuia), rata de eroare scade la 3%, a explicat Cristoph Amma, inventatorul sistemului „airwriter”.

E posibil ca „airwriter” să poată fi utilizat în combinaţie cu sistemul Google Glass, ceea ce va schimba radical tehnologia şi cultura comunicării.

În prezent, oamenii de ştiinţă lucrează la perfecţionarea sistemului, încercând în acelaşi timp să îi micşoreze dimensiunile, pentru a-l face mai uşor de utilizat.

Sursa: Mail Online / Credit foto: Karlsruhe Institute of Technology

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: