Hubble a observat cea mai „bătrână” galaxie descoperită vreodată

Scrie un comentariu

5 Februarie 2013 prin biancaisabella

 

M31-RobertGendler

 

 

Oamenii de ştiinţă au descoperit cea mai puternică dovadă care atestă existenţa unei galaxii vechi de 13,2 miliarde de ani, o constatare ce oferă informaţii importante cu privire la copilăria timpurie a universului.

„Este cea mai distantă galaxie identificată. Dacă universul ar fi un om de 70 de ani, atunci noi putem spune că am descoperit ceva din copilăria lui, cam de când avea doar 2,5 ani. Este ca atunci când un arheolog face o descoperire legată de istoria antică”, a declarat Wei Zheng, de la Universitatea Johns Hopkins.

Mulţumită radiaţiei cosmice de fond, nou descoperită, oamenii de ştiinţă au putut afla că universul a luat fiinţă acum 13,7 miliarde de ani. El a evoluat rapid, astfel încât la numai 1,4 miliarde de ani nu numai că era plin de galaxii, dar hidrogenul dintre galaxii devenise puternic ionizat. Totuşi, paşii prin care universul a ajuns la această etapă nu sunt cunoscuţi, tocmai pentru că nu există telescoape care să poată observa obiectele foarte îndepărtate.

Cu toate acestea, Zheng a găsit o altă metodă prin care să poată să observe galaxii îndepărtate.

Obiectele cu gravitaţie extrem de puternică, precum aglomerările de galaxii se curbează şi, uneori, amplifică lumina provenită de la un alt obiect îndepărtat. Ocazional, spaţiul deformat va aduce în prim plan un alt obiect mai îndepărtat, fenomen cunoscut sub numele de efect de lentilă gravitaţională.

Pe acest fenomen s-a bazat profesorul Zheng atunci când a căutat, împreună cu o echipă de cercetători, galaxii îndepărtate ascunse în spatele aglomerărilor de galaxii masive. Cu ajutorul Telescopului Hubble, ei au găsit o galaxie îndepărtată formată la 500 de milioane de ani după Big Bang.

Aglomerarea de galaxii, cunoscută sub numele de MACS1149+2223 este una din cele mai puternice lentile gravitaţionale din univers, cu o masă de 2 milioane de miliarde de sori.

„Până acum, cercetătorii au descoperit mai bine de 100 de galaxii vechi de 650-850 de milioane de ani, dar numai o singură galaxie observată datează de acum 500 de milioane de ani”, a declarat profesorul.

Din moment ce studiul lui Zheng a vizat doar o mică porţiune din cer, cercetătorii cred că fie ei au fost foarte norocoşi, fie universul este plin de astfel de galaxii îndepărtate. Despre noua galaxie, experţii spun că este foarte compactă şi mică, având doar 0,1% din mărimea Caii Lactee.

Oamenii de ştiinţă vor putea să observe mai bine astfel de galaxii peste 6 ani, atunci când va fi lansat succesorul lui Hubble, Telescopul Spaţial James Webb.

Sursa: Discovery

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: