Opus Dei – „Mafia” de la Vatican?

Scrie un comentariu

12 Septembrie 2012 prin biancaisabella

Opus Dei – „Mafia” de la Vatican?

Opus Dei, sau Opera Domnului, în traducere directă, este un nume care începe să se audă tot mai des în ultima vreme. Scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” şi, de atunci, considerată de mulţi drept una dintre cele mai puternice şi influente organizaţii din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă şi controversată.

Visul lui Escriva

Ziua de 7 octombrie, anul 2002, Vatican. În faţa celei mai mari mulţimi reunite până atunci în Piaţa San Pietro, avea loc canonizarea cu mare pompă a fondatorului Prelaturii Opus Dei, numit de atunci încoace Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer. În prezenţa a peste 300.000 persoane, 34 cardinali şi 200 episcopi catolici (la eveniment fiind prezent chiar şi Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române), Papa Ioan Paul al II-lea l-a trecut în rândul sfinţilor Bisericii Catolice pe „tătucul” Opus Dei.

Mulţi creştini catolici o consideră drept ultima organizaţie cu adevărat „cruciată” din sânul Vaticanului; în schimb, inamicii acestei organizaţii nu s-au sfiit să o catalogheze drept „Sfânta Mafie”, „Masoneria Albă” sau chiar „Caracatiţa Domnului”.

Opus Dei a fost fondată de preotul Josemaria Escriva de Balaguer pe data de 2 octombrie 1928, în Madrid. Conform propriilor declaraţii, Escriva a trăit, în acelaşi an, o viziune în care „Dumnezeu însuşi îşi exprima dorinţa ca Opus Dei să existe”. Imediat, Escriva pune bazele unei organizaţii care să-i ajute pe laici să găsească sfinţenia în viaţa şi activiatea zilnică. Pe aceste considerente, părintele Escriva şi-a numit noua organizaţie Opus Dei, ceea ce în limba latină semnifică Opera, Lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Escriva dorea să sublinieze faptul că organizaţia nu ar fi fost creaţia sa, ci chiar a Domnului.

Iniţial, Opus Dei a fost o organizaţie deschisă doar bărbaţilor, dar doi ani mai târziu, în anul 1930, în urma unei alte ” comunicări” cu Dumnezeu, părintele Escriva a decis să primească şi femei.

Însă pentru Opus Dei aveau să vină ani tulburi şi dificili. În anul 1936, organizaţia a avut serios de suferit în urma Războiului Civil din Spania, când majoritatea prelaţilor catolici au fost forţaţi să se ascundă, în condiţiile în care Biserica Romano-Catolică din Spania acorda ajutor şi susţinere rebelilor naţionalişti. După ce Războiul Civil s-a terminat cu victoria generalului Francisco Franco, Escriva s-a reîntors la Madrid în deplină siguranţă.

În memoriile sale, părintele Opus Dei nota că în acea perioadă a avut de înfruntat dificultăţi majore, provocate cel mai adesea de prelaţii catolici de orientare tradiţionalistă, care nu ar fi înţeles pe deplin ideile pe care se întemeia Opus Dei. Cu toate acestea, organizaţia sa a început să se dezvolte puternic în perioada regimului lui Franco, iar din anul 1945, Opus Dei a început să aibă filiale şi în alte ţări. În anul 1939, Escriva publicase deja lucrarea Calea, o culegere de 999 de maxime şi precepte care vizau spiritualitatea din punctul său de vedere.

Un an mai târziu, organizaţia sa avea să înfrunte primele critici ale unui adversar ideologic deosebit de puternic şi influent. Este vorba de prelatul iezuit superior Wlodimir Ledochowski, care a trimis Vaticanului o notă în care considera Opus Dei drept o „organizaţie foarte periculoasă pentru Biserica Catolică din Spania”, deoarece ar avea un „caracter secret” şi ar fi „o formă de creştinism masonic”.
Netulburat, Escriva ţinteşte tot mai sus, iar în anul 1946 îşi deschide deja prima filială Opus Dei la Roma. Patru ani mai târziu, Papa Pius al XII-lea îşi dă acordul oficial pentru existenţa organizaţiei, ba mai mult, permite persoanelor căsătorite să facă parte din Opus Dei, un succes nesperat pentru Escriva.

În anul 1962, Conciliul II al Vaticanului aprobă şi împărtăşeşte viziunea lui Escriva asupra activismului şi implicării sociale a laicilor. În anul 1975, pe când Opus Dei era în plin avânt, Escriva moare, iar la cârma organizaţiei ajunge Alvaro del Portillo, un apropiat al fondatorului. Şapte ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea acordă organizaţiei mult-râvnitul statut de prelatură personală. (În sistemul de organizare a Bisericii Catolice, acestor grupuri numite prelaturi personale, structurate ierarhic, li se încredinţează anumite sarcini pastorale.)

În anul 2002, la doar 26 ani de la moartea lui Escriva, Papa Ioan Paul al II-lea îl canonizează. În timpul cuvântării, prelatul pontif de origine poloneză se referea la Escriva ca la „un sfânt al vieţii de zi cu zi”.

Ce este, de fapt, Opus Dei?

Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizaţie trup şi suflet catolică, împărtăşind toate doctrinele acestei biserici, dar se axează pe vieţile credincioşilor catolici care nu sunt călugări sau preoţi. Doctrina sa vizează „chemarea universală la sfinţenie” şi îmbinarea vieţii spirituale cu cea profesională, socială şi de familie.

Conform doctrinei proprii, membrii Opus Dei duc vieţi obişnuite, respectă valorile tradiţionale familiale în concepţie catolică şi se străduiesc „să atingă sfinţenia unei vieţi obişnuite”.
De asemenea, Opus Dei se concentrează pe importanţa desăvârşirii profesionale a credincioşilor.

Doctrina dictează că munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar „o cale spre sfinţenie”, cu atât mai mult cu cât Escriva declara sus şi tare credincioşilor catolici:
„Sfinţiţi-vă propria muncă. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă. Sfinţiţi-i şi pe alţii prin munca voastră”.

Toţi membrii, fie ei căsătoriţi sau nu, trebuie să urmeze un aşa numit „Plan de viaţă”, sau o „Normă de pietate”, în esenţă nimic altceva decât norme şi obligaţii tradiţional-catolice.
Capul organizaţiei este cunoscut sub numele de Prelatul şi este susţinut în activitatea sa de către două consilii, un Consiliu General, alcătuit exclusiv din bărbaţi, şi altul compus din femei. Prelatul îşi păstrează titlul şi poziţia pe durata întregii sale vieţi. După moartea sa, este convocat Congresul General în care este ales noul Prelat, care trebuie ulterior să fie recunoscut de către Papă.

La nivelul anului 2010, Opus Dei număra circa 90.260 membri oficiali. Dintre aceştia, doar 2015 erau preoţi, restul fiind laici. Se estimează că aproximativ 60% dintre membrii Opus Dei sunt activi în Europa, iar 35% trăiesc în America de Sud. Conform ierarhiei proprii, există mai multe categorii de membri. În cadrul laicilor se evidenţiază Supranumerarii, care alcătuiesc circa 70% din totalul membrilor, urmează Numerarii, care au jurat să fie celibatari şi să trăiască în sărăcie şi ascultare, şi Supleanţii, membrii care au făcut jurământ de celibat apostolic.

Din rândul supleanţilor sunt selectaţi candidaţii pentru preoţie, formând clerul tipic al Opus Dei. Alte categorii sunt reprezentate de preoţii propriu-zişi care fac parte din Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci şi de colaboratori sau simpatizanţi care nu sunt membri Opus Dei şi pot avea altă religie decât cea catolică.

Ocultă sau nu ?

Aparent, opinia publică tinde să asocieze organizaţia cu imaginea care transpare din celebrul roman „Codul lui Da Vinci”, carte în care scriitorul Dan Brown prezintă Opus Dei drept o organizaţie ermetică şi exclusivistă, mai puternică decât Masoneria şi dedicată marilor comploturi. Un ordin ai cărui membri nu se dau în lături de la nimic pentru protejarea Bisericii Romano-Catolice.

Dincolo de portretul zugrăvit de Dan Brown, un scriitor de romane beletristice cu puternic iz comercial, Opus Dei este, cumva, o armată romano-catolică, care nu poartă uniforme sau arme, ci veşminte dintre cele mai obişnuite. „Soldaţii” săi au cele mai variate profesii, de la simpli vânzători în piaţă, la miniştri, bancheri sau cadre universitare, toţi fiind animaţi de lucrarea lor întru „Opera Domnului”.

Conform lui Josemaria Escriva de Balaguer, membrii Opus Dei trebuie să dea dovadă în primul rând de discreţie.
Constituţia organizaţiei, care datează din anul 1950, inclusiv ultimul statut votat în 1982, stipulează că:
„Pe baza smereniei colective, Opus Dei nu vrea să lanseze cărţi sau scrieri. Membrii noştri ar trebui să păstreze o tăcere prudentă şi plină de respect în ceea ce priveşte numele şi identitatea celoralţi membri. Nimeni nu ar trebui să-şi dezvăluie apartenenţa la Opus Dei fără permisiunea clară a superiorilor locali”.

Se pare că în cadrul Opus Dei doar cererea de primire, care se face întotdeauna după o perioadă de cinci ani de noviciat, se oferă sub formă scrisă. Celelalte angajamente se fac oral, după un text intern scris în latină, care circulă doar în cadrul organizaţiei.

Caracterul autodeclarat discret al Opus Dei, precum şi omniprezenţa organizaţiei în societate, a dus în timp la acuzaţii de ocultism, „secretism” şi la portretizarea Opus Dei ca fiind o organizaţie care se ocupă mai mult de afaceri şi de aspectul financiar decât de cele ale spiritului.

Pro şi contra „Operei Domnului”

Conform unor jurnalisti independenţi precum John L. Allen jr., Vittorio Messori, Patrice de Plunkett, Maggy Whitehouse sau Noam Friedlander, multe dintre acuzele aduse Opus Dei nu ar fi decât calomnii, exagerări răutăcioase şi critici nefondate.

Pe baza investigaţiilor jurnaliştilor de mai sus, se pare că miturile legate de Opus Dei ar fi create de oponenţi ai acesteia, iar membrii organizaţiei chiar ar „practica ceea ce propăvăduiesc”.
Scriitorul şi jurnalistul John L. Allen jr. susţine că Opus Dei prezintă informaţii credibile referitoare la ea, iar membrii săi se comportă asemenea oricărui credincios catolic.

Istoricii Paul Preston şi Brian Crozier au descoperit că membrii Opus Dei care au avut funcţii de miniştri în perioada dictaturii franchiste din Spania au fost numiţi pe baza meritelor şi talentelor profesionale şi nu a apartenenţei la organizaţie.

În plus, unii membrii de marcă ai Opus Dei, precum Rafael Calvo Serer şi Antonio Senan (primul preşedinte de senat al Spaniei democratice) s-au erijat în critici sonori ai derapajelor regimului franchist. Alvaro de Portillo, fost Prelat al Opus Dei, susţine că părintele Escriva a fost un critic acerb al politicilor duse de Adolf Hitler, pe care l-ar fi declarat în mai multe rânduri drept o „plagă”, un „rasist” şi un „tiran”. În privinţa aşa-zisei misoginii din sânul organizaţiei, John L. Allen susţine că unele poziţii de conducere sunt deţinute de femei, care uneori îi supervizează pe bărbaţi.

În privinţa criticilor, situaţia este cu mult diferită.

Există bunăoară un portal pe Internet, intitulat Opus Dei Awareness Network (ODAN), susţinut de o organizaţie cu acelaşi nume, care pretinde că există pentru „a oferi informaţii şi ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma Opus Dei”. O altă personalitate deosebit de critică la adresa Opus Dei este Maria Carmen del Tapia, o ex-membră a „Operei Domnului” care a deţinut un rang înalt în organizaţie.

Toţi criticii susţin că Opus Dei duce o politică a secretului absolut, care poate ascunde multe adevăruri sau scandaluri incomode. Organizaţia a fost acuzată în mai multe rânduri de practici de recrutare agresive, precum şi de control excesiv la adresa membrilor obişnuiţi. De asemenea, a fost acuzată de cultivarea intensă a unui elitism discriminatoriu, fiind şi ţinta criticilor îndreptate impotriva catolicismului în general. Sociologii Peter Berger şi Samuel Huntington sugerează cumva că Opus Dei este implicată în „crearea deliberată a unei modernităţi alternative” – una în care cultura modernă se supune fără crâcnire perceptelor tradiţionale ale catolicismului.

În ultimii ani s-a observat prezenţa Opus Dei şi în România; cei circa 1 milion de credincioşi catolici dintr-o ţară latină din estul Europei nu i-au lăsat indiferenţi pe cei din Opus Dei.

Adevărul cu privire la scopurile şi politicile Opus Dei este, aşadar, dificil de aflat; poate un om religios ar spune că acest adevăr e ştiut doar de Dumnezeu.

Sursa: descopera

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: