Olimpiada antica

Scrie un comentariu

24 Mai 2012 prin biancaisabella

Nascuta acum aproape 3000 de ani pe muntele Olimp, fieful zeilor stravechi, Olimpiada a reprezentat dintotdeauna o incununare a celor mai inalte virtuti umane. Chiar daca invingatorilor de azi nu li se mai inalta ode si statui ca in vremurile antice, spiritul nobil al competitorilor a ramas viu si s-a perpetuat intr-o competitie ajunsa la nivel global.

Jocurile Olimpice debutau cu o impunatoare procesiune religioasa si durau cinci zile, timp in care, pe langa competitiile sportive erau oferite numeroase ofrande lui Zeus si celor mai importanti zei din panteonul elen. De fapt, intregul festival era marcat de semnul sacrului, fapt dovedit si de pacea sacra, sau ekecheiria, perioada in care cetatilor grecesti le era interzis sa se implice in orice fel de conflict armat.

Competitorii puteau proveni din orice clasa sociala. Chiar daca antrenorii acelor vremuri primeau sume imense pentru a pregati tinerii familiilor instarite, sportivii care nu isi permiteau un astfel de profesor erau sprijiniti de catre cetate, cea care le oferea banii necesari antrenamentelor. Initial, jocurile erau deschise doar vorbitorilor de limba greaca, fiind inregistrati competitori din toate coloniile meditareneene sau din cele de la Marea Neagra. Odata cu adoptarea Olimpiadei de catre romani, aceasta va capata un caracter universal, istoria mentionand printre concurenti, pe langa sportivii latini chiar si un rege armean.

Castigatorii intrecerilor erau celebrati in ultima zi a jocurilor, moment solemn in care acestia primeau cel mai ravnit trofeu din lumea antica, cununa de lauri. Orasele sau coloniile se puteau simti indrepatite sa creada ca au fost favorizate de zei atunci cand unul dintre membrii lor cucerea coroana olimpica. Invingatorii erau purtati in procesiuni fastuoase prin mijlocul multimii care nu precupetea nimic atunci cand era vorba de rasplatirea lor. Eroii erau scutiti de taxe si primeau mese gratuite pentru tot restul vietii. Numele lor era mentionat in locurile publice, iar cetatea isi asuma rolul de a le ridica statui si ode glorioase. Aceasta, platea adeseori poeti care sa cante in poeme victoriile favoritilor. Unul dintre cei mai cunoscuti autori de ode era Pindar, celebrul poet grec, cel care a compus zeci de imnuri eroice timp de peste 52 de ani.
Jocurile aveau sa se desfasoare mai bine de un mileniu, pana in anul 393 d.H., atunci cand imparatul Teodosiu I, aparator fervent al crestinismului, le va interzice ca manifestari ale unor ritualuri pagane. De abia 1500 de ani mai tarziu, in 1896, ele aveau sa fie reinviate din intitiativa baronului francez Pierre de Coubertin.

Chiar daca Jocurile Olimpice antice sunt, in acceptiunea generala, precursoarele celor moderne, probele competitionale si modul de desfasurare a acestora pot parea destul de mult diferite fata de ceea ce exista in prezent. Intr-o lume in care atletii preferau sa moara decat sa se recunoasca invinsi, chiar si spiritul sportiv capata noi intelesuri.

Olimpiada antica (II)

Primele mentiuni istorice cu privire la Jocurile Olimpice vorbesc despre existenta unei singure probe, cea de alergare, stadion, in care atletii se intreceau pe o distanta de aproximativ 190 de metri, atat cat insemna o lungime de stadion. Distanta pe care trebuiau sa o parcurga sportivii este totusi una incerta, atata vreme cat urmele arheologice ale pistei din Olimpia nu ofera o imagine clara asupra dimensiunilor acesteia. Se pare insa ca lungimea unei piste antice se cifra undeva intre 180 si 200 de metri. Proba era asemanatoare cu cea din zilele noastre, atletii concurand pe culoare delimitate, impartite de jaloane in cinci distante egale. Cum timpul nu constituia un etalon la vremea respectiva, castigator era declarat cel care reusea sa treaca primul de ultimul jalon, cel aflat la linia de sosire.

De abia in 724 i.H., 52 de ani mai tarziu fata de prima competitie olimpica recunoscuta, grecii vor introduce o noua proba sportiva, cea cunoscuta sub numele de diaulos, proba de alergare care cuprindea doua lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia.

Cea de a treia disciplina sportiva acceptata la Olimpiada va fi tot una de alergare, dolichos, in 720 i.H. Proba se desfasura pe o distanta de aprozimativ 4800 de metri si era asemanatoare cu maratonul de astazi, avand in vedere ca atletii incepeau si terminau cursa pe stadion, restul traseului fiind ales in afara acestuia. Cel mai probabil, sportivii urma o ruta bine definita care trebuia sa treaca prin fata templelor principalilor zei din panteonul grec.Se pare ca aceasta este prima proba olimpica in care atletilor li s-a permis sa concureze goi, desi datele cu privire la aceasta forma de participare raman incerte.

Urmatorii aproape doua sute de ani vor aduce noi probe sportive intr-o competitie in care victoriile incepusera sa fie considerate mai importante decat castigarea unui razboi :

  • Pentatlon (708 i.H.) – proba care consta din cinci discipline distincte : aruncare discului, alergare, saritura in lungime, lupte si aruncarea sulitei.
  • Box sau Pygmachia (688 i.H.)
  • Cursele hipice (608 i.H.)
  • Pankration (648 i.H.) – disciplina sportiva care a disparut de-a lungul timpului si care imbina boxul cu luptele, intr-o forma asemanatoare artelor martiale mixte.
  • Hoplitodromos (580 i.H. sau 520 i.H.) – proba de alergare in care atletii concurau in armura completa pe o distanta de doua sau patru lungimi de stadion, circa 380 respectiv 760 de metri.

Stadion

Exista multe asemanari intre proba de alergare antica si cea moderna. Chiar daca distanta parcursa de atleti s-a redus la jumatate, regulile celei mai titrate discipline sportive de atunci si de acum au ramas, in mare, aceleasi. Startul cursei era dat de un sunet de trompeta dupa ce, initial, arbitrii oficiali – agonothetai – se asigurau ca toti alergatorii porneau de pe pozitii egale. In cazul in care unul dintre concurenti fura startul, proba se repeta. Aceeasi decizie se aplica si in cazul in care mai multi sportivi treceau in acelasi timp linia de sosire.

Numele probei era acelasi cu cel al incintei in care se desfasura, stadion, termen sinonim cu cel actual. La fel ca si in prezent, proba de alergare in viteza era considerata, de departe, cea mai importanta disciplina a competitiei olimpice, castigatorii ei fiind considerati, de cele mai multe ori, castigatorii intregii Olimpiade.

Pentatlon

Proba completa, asa cum o descriau anticii, pentatlonul imbina cinci discipline diferite: stadion, lupte, aruncare discului, saritura in lungime si aruncarea sulitei, fiecare dintre ele fiind considerata necesara in pregatirea tinerilor pentru serviciul militar. De altfel, se pare ca antrenamentele pe care pentatletii le sustineau era similare cu cele efectuate de catre soldatii din armata regulata.

Daca luptele si alergarea constituiau si probe distincte, celelalte discipline nu se regaseau decat in cadrul pentatlonului, comparativ cu sporturile olimpice moderne acolo unde atat aruncare sulitei, a discului cat si saritura in lungime sunt privite ca evenimente separate.

Saritura in lungime

Similara in conceptie cu disciplina moderna, saritura in lungime se desfasura pe aceleasi coordonate ca si proba de triplu salt din prezent, cu toate ca este posibil ca atletii eleni sa fi executat cinci pasi inaintea sariturii in loc de trei, asa cum se practica astazi. Teoria se bazeaza pe faptul ca recordurile antice, care metioneaza sarituri de peste 25 de metri, ar fi fost imposibil de realizat intr-un alt mod. Arhelogii au descoperit, insa, un amanunt surprinzator, redat in picturile antice. Se pare ca sportivii greci se ajutau in timpul elanului de greutati numite haltere, asemanatoare unor manere, pe care le aruncau in momentul saltului pentru a imprima corpului o viteza suplimentara.

Aruncarea discului

Comparativ cu Jocurile Olimpice moderne, arbitrii antici considerau precizia cu care era lansat un disc la de importanta ca si distanta la care era aruncat acesta. Discurile erau confectionate din piatra, fier sau bronz in forma unei farfurii. Dimensiunile acestora variau atata vreme cat se considera ca tinerii nu pot arunca o greutate la fel de mare ca si barbatii.  Din sursele antice reiese ca fiecare atlet aveau dreptul la cinci incercari, fiind luata in calcul cea mai buna dintre ele.

Aruncarea sulitei

La fel ca si la proba de aruncare a discului, atletii aveau dreptul la cinci incercari de a arunca sulita. Este posibil ca si la proba de saritura in lungime, concurentii sa fi putut executa cinci sarituri din care cea mai buna sa fie luata in calcul. Diferenta dintre proba actuala si cea antica este aceea ca arbitrii nu luau in calcul decat sulitele care se infigeau in pamant, celelalte incercari fiind considerate nule.

Lupte

Luptele greco-romane de astazi, ca disciplina sportiva, nu sunt altceva decat urmasele luptelor grecesti din cadrul jocurilor olimpice de odinioara. Regulile au ramas, in mare, aceleasi. Este considerat invingator sportivul care reuseste sa isi culce adversarul la pamant astfel incat sa atinga podeaua cu soldul, umarul sau spatele. Era nevoie de trei astfel de reusite pentru ca luptatorul sa fie declarat castigator. Erau interzise loviturile in zona genitala sau in zona ochilor ca, de altfel, si muscaturile. In schimb, erau permise atacurile prin care se rupeau degetele oponentului. Concurentii participau nud si isi ungeau trupurile cu ulei pentru a impiedica prizele adversarilor.

Box

Una dintre cele mai atractive competitii olimpice pentru vechii greci era, cu siguranta, pygmachia, sau boxul. Cu toate ca, la prima vedere, proba sportiva elena pare similara cu cea moderna, exista foarte multe deosebiri intre cele doua intreceri. Ambii sportivi boxau intr-un meci in care nu existau runde sau pauze, lupta fiind considerata incheiata atunci cand unul dintre concurenti nu mai putea continua lupta sau cand abandona. Nu existau categorii de greutate, ca in prezent, competitorii fiind alesi prin tragere la sorti. De asemenea, nu exista nico regula care sa interzica lovirea unui adversar aflat la pamant.

In schimb, nu era permisa tinerea adversarului sau culcarea acestuia la pamant prin procedeele folosite la lupte. Atletii isi puteau lovi oponentii cu palmele, fara a putea insa sa atace cu degetele. Cei care incalcau regulile erau batuti cu o nuia de catre arbitrul meciului pentru a li se atrage atentia asupra infractiunilor comise. In cazul in care meciul dura prea mult, sportivii putea conveni sa se loveasca pe rand fara a se apara pana cand unul dintre ei se recunoastea invins. Concurentii purtau pe maini curele de piele, himantes,  care uneori erau intarite cu bucati de metal.

Pankration

Singura regula este ca nu exista nicio regula, s-ar putea spune intr-o prezentare succinta a competitiei numita pankration, cel mai violent sport din cadrul jocurilor olimpice antice. Aceasta este, de altfel, una dintre putinele probe spotive care nu au supravietuit timpului. Pankration era o imbinare a boxului si a luptelor, avand, ca si in cazul acestora doua, divizii atat pentru tineri cat si pentru barbati maturi. Singurele restrictii erau acelea de a nu musca sau de a nu leza ochii adversarului, fiind permise orice fel de lovituri, inclusiv cele in zona genitala.

Lupta dura neintrerupt pana in momentul in care unul dintre oponenti devenea inconstient, abandona sau murea. Moartea sportivilor in cadrul meciurilor de pankration era un incident cat se poate de probabil, cu atat mai mult cu cat strangularea adversarului era un procedea destul de des intalnit. Cu toate ca abandonul era o optiune, sursele antice mentioneaza sportivi care au ales sa moara decat sa se recunoasca invinsi.

Cursele hipice

Doua astfel de intreceri faceau parte din probele hipice practicate in cadrul Jocurilor Olimpice: cursele de care si intrecerile simple. Desi nu erau la fel de spectaculoase ca si probele de alergare, intrecerile hipice adunau multi spectatori, in special in perioada romana o Olimpiadei. Tethrippon, intrecerea pentru carele cu patru cai si synoris, cele cu doi cai, erau evenimentele cele mai urmarite.

Hipismul era una dintre putinele probe in care sportivii purtau haine. De asemenea, era singura competitie in care era acceptata participarea femeilor. Acest lucru era permis poate si pentru ca invingator era considerat proprietarul cailor si nicidecum jokeul. Istoria mentioneaza chiar si un nume, Kyniska, printesa spartana nascuta in 440 i.H., castigatoarea a nu mai putin de patru titluri olimpice. Kyniska este, de altfel, prima femeie castigatoare a unei competitii olimpice dedicata, prin excelenta, barbatilor.

Cursele de care se disputau pe o distanta de aproximativ 15 kilometri, in timp ce pentru proba simpla de calarie, traseul era redus la jumatate. Calaretii erau alesi, in special, dintre adolescenti, datorita faptului ca trebuiau sa fie usori si scunzi. Cu toate ca aportul acestora era destul de important in castigarea unei curse, jokeilor nu li se acorda nici un distinctie in cazul in care deveneau invingatori, fiind considerati prea putin importanti.

Hoplitodromos

Ultima proba sportiva admisa la Olimpiada antica si, de altfel, ultima intrecere care avea loc in cadrul jocurilor era hoplitodromos. Proba de alergare, aceasta parea mai degraba o intrecere militara decat una atletica.

Concurentii se intreceau pe o distanta de patru lungimi sau doua tururi de stadion, aproximativ 800 de metri, purtand armura completa a unui hoplit, precum si scutul urias caracteristic acestora. Intrecerea era destul de dificila daca luam in seama greutatea echipamentului complet al unui soldat antic grec, circa 25-30 de kilograme. De altfel, se pare ca era permis ca sportivii sa poate arunca scuturile in timpul cursei pentru a-si incomoda adversarii, dovada fiind chiar o pictura care reprezinta o asemenea scena in care un atlet aluneca pe un scut lasat in urma de un competitor al sau.

Antrenament
Concurentii erau siliti sub juramant in fata lui Zeus sa incheie zece de luni de antrenament inainte de a putea participa la Jocurile Olimpice. Cu 30 de zile inainte de inceperea evenimentului, toti atletii urmau sa se antreneze impreuna, sub ochii arbitrilor din Olimpia.

Nuditate
Momentul in care atletii eleni au inceput sa concureze goi in intreceri ramane un mister. Cu toate acestea, exista doua mentiuni in izvoarele arheologice care vorbesc despre neobisnuita forma de participare. Prima face referire la un anume Orsippos, atlet care in timpul unei curse de alergare si-a pierdut hainele castigand, pana la urma, intrecerea, motiv pentru care toti ceilalti sportivi i-ar fi copiat obiceiul. Cea de a doua mentiune face referire la spartani, ca initiatori ai nuditatii in sport, stiut fiind faptul ca acestia nu considerau nuditatea ca pe ceva rusinos atata vreme cat corpul era unul cat mai frumos.

Castigatori straini
Primul castigator al unei probe olimpice se pare ca a fost Koroibos, un bucatar grec, cel care a fost cel mai rapid in proba de alergare in 776 i.H.
Chiar daca, initial, competitia era destinata exclusiv oamenilor liberi vorbitori de limba greaca, Olimpiada avea sa numere in randul castigatorilor ei si cateva personalitati straine: imparatii romani Tiberius si Nero, castigatori ai curselor hipice, Varastades, rege al Armeniei, campion olimpic la box si Filip al II-lea al Macedoniei, invingator la cursele de cai.

Spartanii
Desi se pare ca ei au fost cei care au introdus proba de box intre celelalte evenimente sportive ale Olimpiadei, spartanii nu au participat niciodata la meciuri, considerand ca o eventuala infrangere ar fi fost prea defaimatoare. Altfel, boxul se practica pe scara larga in  randul armatei spartane cu scopul de a intari osatura fetei in perspectiva viitoarelor razboaie.

FACTS
Primii castigatori ai probelor olimpice

Stadion – Koroibos din Elis (746 i.H.)
Diaulos – Hypenus din Elis (724 i.H)
Dolichos – Acantus din Laconia (720 i.H.)
Hoplitodromos – Damaretus din Herea (520 i.H.)
Lupte – Eurybatus din Laconia (708 i.H.)
Box – Onomastus din Smirna (688 i.H.)
Pankration – Lygadmis din Siracuza (648 i.H.)
Pentatlon – Lampis din Laconia (708 i.H.)
Cursele hipice – Pagon din Teba (680 i.H)

Anunțuri

Comment...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: