Toy Story 3 (2010)

Lasă un comentariu

5 Mai 2012 de biancaisabella

Regia : Lee Unkrich

Cu : Tom Hanks, Tim Allen, Joan Cusack,Ned Beatty

Gen : animatie

Durata : 110 minute

Premiera in Romania: 16.06.2010

Studiourile Disney şi Pixar redeschid cufărul cu jucării pentru o nouă aventură palpitantă a personajelor din cunoscutul film de animaţie Toy Story. De data aceasta Buzz, Woody şi întreaga gaşcă sunt nevoiţi să facă faţă unei probleme cu totul deosebite. Stăpânul lor, Andy pleacă la facultate, iar jucăriile se trezesc într-o creşă plină de bebeluşi şi copii mici care abia aşteaptă să pună mânuţele pe marfă nouă, pe care să o rupă, să o murdărească şi să o roadă după bunul plac.

Atât adulţii, cât şi copiii, se vor delecta cu o comedie inedită şi savuroasă bazată pe un scenariu scris de Michael Arndt, laureat al premiului Oscar pentru scenariul filmului “Little Miss Sunshine”. Regizorul filmului, Lee Unkrich, a făcut parte din echipele care au realizat binecunoscutele filme de animaţie ”Finding Nemo” (câştigător al unui premiu Oscar) şi ”Monsters Inc”.

În varianta originală, o întreagă pleiadă de vedete Hollywood dau glas personajelor din Toy Story 3, printre aceştia numărîndu-se Tom Hanks (Woody), Tim Allen (Buzz), Joan Cusack (Jessie the Yodeling Cowgirl), Timothy Dalton, Jeff Garlin sau Whoopi Goldberg (Caracatiţa Stretch).

Primul lung-metraj din seria Toy Story a fost lansat în 1995, fiind de altfel şi primul film de desene animate realizat în întregime cu ajutorul calculatorului. Succesul peliculei a fost atât de mare încât s-a clasat pe primul loc în acel an din punct de vedere al încasărilor, cu 192 de milioane de dolari în SUA şi peste 362 de milioane de dolari pe tot mapamondul. Toy Story a fost nominalizat la trei premii Oscar și doua Globuri de Aur.

În 1999 a urmat Toy Story 2, primul film creat şi proiectat digital în întregime. Toy Story 2 a mai stabilit un record în anul lansării, fiind prima continuare a unui film animat care a depăşit încasările peliculei originale. Şi partea a doua a poveştii a fost nominalizată la Oscar şi Globul de Aur, câştigând Globul de Aur pentru cel mai bun film din categoria Comedie / Musical. Coloana sonoră a mai adus compozitorului Randy Newman şi un premiu Grammy la categoria cel mai bună piesă scrisă pentru un film.

Aventurile lui Buzz şi Woody, precum şi ale altor personaje îndragite, continuă acum în Toy Story 3.  Filmul va rula în varianta subtitrată şi dublată atât în sălile de cinema 3D, cât şi la IMAX Cinema City Bucureşti.

Sursa:cinemagia

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: