Insula Paştelui – Misteriosul „buric al Pământului”

Lasă un comentariu

21 Aprilie 2012 de Alex

Statui Moai

În mijlocul Pacificului de Sud, la 4.025 de kilometri distanţă de coasta de vest a Americii de Sud şi la 4.185 de kilometri de Tahiti, se află cea mai izolată fâşie de pământ locuită de oameni: un triunghi misterios, format din 163 kilometri pătraţi de rocă vulcanică, cunoscut sub numele de Insula Paştelui.

Numele i-a fost dat de Jakob Roggeveen, amiralul olandez care a zărit-o în duminica de Paşte a anului 1722, însă insula a purtat cel puţin alte două nume. Localnicii îi spuneau Rapa Nui – marea Rapa – în comparaţie cu insula Rapa, ce se întindea pe o suprafaţă mai mică. Legenda spune că atunci când primii oameni au ajuns pe insulă, regele acestora i-a dat numele Te-Pito-o-te-Henua, adică „buricul Pământului”.

Harta

Descoperirea insulei şi a statuilor moai

Expediţia olandeză din 1722 a petrecut doar o zi pe Rapa Nui, însă navigatorii din Ţările de Jos au întocmit o descriere detaliată a insulei şi a localnicilor paşnici şi prietenoşi. Relatările lui Roggeveen menţionau o insulă aproape lipsită de copaci, pe care trăiau aproximativ 3.000 de persoane ce vorbeau o limbă necunoscută.

Cea mai interesantă descoperire a exploratorilor olandezi a devenit celebră în întreaga lume: statuile gigantice, din piatră, situate de-a lungul insulei. Sutele de statui ce se găseau în aproximativ 50 de situri de-a lungul insulei i-au şocat pe exploratorii olandezi, care credeau că descoperiseră o populaţie primitivă şi nu înţelegeau cum ar fi putut aceasta să realizeze misterioasele statui. Locuitorii insulei nu cunoşteau tehnologia roţii, nu aveau instrumente din metal şi nici animale cu care să lucreze pământul.

Imposibilitatea de a înţelege cum o populaţie aparent primitivă a reuşit să realizeze nişte sculpturi gigantice a făcut ca misterul Insulei Paştelului să ajungă celebru în lumea întreagă. Relatările olandezilor aveau să facă înconjurul lumii, iar legenda a crescut de-a lungul anilor. Aveau să treacă 50 de ani până la sosirea altor străini pe ţărmul micuţei insule triunghiulare. Astăzi, la aproape trei secole de la descoperirea Insulei Paştelui de către exploratorii occidentali, oamenii de ştiinţă au reuşit să ofere răspunsuri la câteva dintre enigmele rămase în urma acestei civilizaţii îndepărtate.

De unde au venit locuitorii Insulei Paştelui?

În anii ‘50, faimosul explorator Thor Heyerdahl a lansat o ipoteză conform căreia locuitorii Insulei Paştelui proveneau din America de Sud, cel mai apropiat continent. Pentru a-şi susţine teoria, Heyerdahl a lansat o expediţie spre Polinezia la bordul lui Kon-Tiki, o plută primitivă din lemn de balsa, numele său fiind o altă denumire sub care era cunoscut zeul-soare din cultura Inca, Viracocha.

Expediţia Kon-Tiki a pornit pe 28 aprilie 1947 din portul peruan Callao, ajungând în 101 zile în atolul Raroia din arhipelagul Tuamotu, aflat la 6.980 de kilometri distanţă. Expediţia a demonstrat că aceste plute primitive erau suficient de bune pentru a permite oamenilor să ajungă pe Insula Paştelui pornind din America de Sud.

Ipoteza lui Thor Heyerdahl contrazicea însă teoria susţinută de numeroşi alţi oameni de ştiinţă, care considerau mai probabil ca Insula Paştelui să fi fost populată de oameni veniţi dinspre vest, din Polinezia. Deşi majoritatea datelor arheologice şi lingvistice îl contraziceau pe Heyerdahl, ipoteza sa a continuat să fie luată în considerare. Timp de decenii a fost imposibilă descoperirea unor dovezi care să încline balanţa în favoarea unei teorii, însă recent acest lucru a fost posibil datorită analizelor genetice moderne.

Analizând ADN-ul extras din scheletele descoperite pe Insula Paştelui, oamenii de ştiinţă au descoperit un marker genetic unic, ce există doar în ADN-ul oamenilor din Polinezia. Această descoperire a reprezentat dovada fermă că cei ce au colonizat Rapa Nui au fost descendenţii marinarilor polinezieni, Insula Paştelui fiind cel mai estic teritoriu cucerit de aceşti extraordinari navigatori.

Datarea cu carbon a indicat că polinezenii au colonizat Insula Paştelui în jurul anului 1200 e.n. Cu timpul, civilizaţia de aici s-a dezvoltat cu ajutorul pescuitului şi al agriculturii, în perioada sa de vârf insula găzduind 12.000 de persoane, de trei ori mai multe decât astăzi.

Cum au fost realizate şi transportate misterioasele statui?

Mai bine de 95% din blocurile de piatră din care au fost sculptate statuile de pe Insula Paştelui provin din cariera Rano Raraku. În acest crater vulcanic au fost realizate toate statuile moai, aici găsindu-se şi astăzi peste 300 dintre ele.

Dovezile arheologice indică faptul că statuile au fost realizate de-a lungul a sute de ani, iar faptul că stilul s-a menţinut de-a lungul acestei perioade îndelungate sugerează că arta cioplitului s-a transmis în cadrul unei bresle de sculptori.

Totuşi, anumite trăsături ale statuilor s-au modificat în timp: datarea elementelor de mediu în care au fost descoperite statuile (fiind imposibilă datarea lor directă) sugerează că acestea au devenit, în timp, mai mari. Oamenii de ştiinţă cred că sculptarea unor statui tot mai mari a fost rezultatul concurenţei între diferitele clanuri de pe insulă. De asemenea, anumite statui au în vârf un „pukao” – un moţ de culoare roşie – din piatră vulcanică. Cercetătorii cred că acest moţ reprezintă un element estetic adăugat spre finalul civilizaţiei de pe Insula Paştelui.

Oamenii de ştiinţă estimează că sculptarea unei statui, folosind doar dalte de piatră, ar fi durat câţiva ani. Realizarea sculpturilor moai nu este, însă, aspectul cel mai misterios al acestor monumente unicat, ci transportarea lor. Sute de statui realizate în cariera Rano Raraku au fost amplasate de-a lungul Rapa Nui, peste văi şi dealuri şi la distanţe de 15 kilometri. Câteva dintre statuile realizate aici cântăreau şi 80 de tone, adică de două ori mai mult decât cele mai mari pietre descoperite la Stonehenge.

Din cele 887 de statui cioplite pe Insula Paştelui, 540 au fost transportate din carieră, o realizare incredibilă pentru o civilizaţie primitivă, dotată doar cu instrumente din piatră. Legenda locului spune că statuile au „mers” din carieră până la platformele situate de-a lungul insulei, iar cercetătorii au interpretat acest mit drept un indiciu al faptului că statuile au fost transportate în picioare. De altfel, de-a lungul insulei se găsesc zeci de moai abandonate şi sparte în bucăţi, iar cercetătorii afirmă că statuile nu s-ar fi spart astfel dacă erau transportate în poziţie orizontală.

Principala ipoteză referitoare la modul în care au fost transportate statuile sugerează folosirea a sute de trunchiuri de copac. Alţii cercetători cred că este posibil ca acestea să fi fost transportate pe roci sferice. Niciuna dintre teoriile enunţate de oamenii de ştiinţă nu poate fi susţinută de dovezi istorice clare, astfel că misterul modului în care au fost transportate statuile de-a lungul insulei rămâne nedescifrat de ştiinţa modernă.

Totuşi, o ipoteză lansată anul trecut de doi cercetători în urma unor studii efectuate la faţa locului pare să fi lămurit misterul. Un experiment realizat pe insulă de către Terry Hunt şi Carl Lipo a arătat că statuile pot fi mutate în picioare de către 15-20 de persoane. În studiul realizat de cei doi cercetători s-a demonstrat că statuile pot fi transportate la fel ca un frigider: prin clătinarea lor repetată, dintr-o parte în alta, pe drumurile construite de localnici. Această ipoteză pare să explice legenda „statuilor care merg”, arătând cum ar fi putut lua naştere acest mit referitor la deplasarea misterioaselor statui.

Comment...

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: